Eroii neamului românesc vor fi pomeniţi, duminică 1 decembrie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstireşi din ţară şi din străinătate, precum şi în paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă.
Conform tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod la Sfânta Liturghie vor fi pomeniţi eroii neamului românesc care în urmă cu 95 de ani au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918 şi va fi oficiată slujba de Te Deum.
La Catedrala patriarhală, Te Deum-ul de Ziua Naţională a României va fi oficiat, după Sfânta Liturghie, de la orele 12.00.
În Bucureşti, de la orele 08.00, vor mai fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor români care au luptat pentru apărarea ţării, credinţei, libertăţii, unităţii şi demnităţii naţionale la Monumentul Eroilor Militari Români din Parcul Tineretului şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.
Pe aceeaşi temă:
Ziua Naţională a României, sărbătorită la Muzeul Ţăranului Român
Muzeul Ţăranului Român invită bucureştenii la târgul organizat de 30 noiembrie şi 1 decembrie. Oamenii sunt aşteptaţi cu bunătăţuri tradiţionale, dar şi cu onoruri militare şi uniforme specifice Primului Război Mondial.
Pe 1 Decembrie, în toate metrourile va fi arborat drapelul naţional
De Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, tricolorul va fi arborat în toate staţiile şi trenurile de metrou. Totodată, reprezentanţii Metrorex spun că vor pune la dispoziţia bucureştenilor trenuri care vor circula la intervale scurte de timp.
RATB reorganizează circulaţia autobuzelor de 1 Decembrie
RATB anunţă că va reorganiza circulaţia mijloacelor de transport din zona Piaţa Arcul de Triumf pentru manifestările dedicate Zilei Naţionale. Traseele a 12 autobuze vor fi modificate, iar circulaţia pe alte trei linii va fi suplimentată.
VIDEO Sute de militari au făcut repetiţii pentru pa