Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfintele Paşti 2012 Pastorala Patriarhului României: Hristos Cel Înviat – Vindecătorul nostru

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

† DANIEL PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU, IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat”

(Isaia 53, 5)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos Cel răstignit şi înviat S-a arătat ucenicilor Săi în seara zilei Învierii Sale, pentru a-i încredinţa că El a trecut prin moarte şi a biruit-o. Trupul lui Hristos n-a cunoscut stricăciunea în mormânt, pentru că era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel veşnic. Iar sufletul lui Hristos n-a fost ţinut în iad, tot pentru că era unit cu Dumnezeirea Sa. Moartea, ca despărţire a sufletului de trup, fiind pentru om urmarea păcatului (cf. Romani 6, 23), prima lucrare a lui Hristos după biruinţa Sa asupra morţii a fost aceea de a împărtăşi ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele (cf. Ioan 20, 19-23). Însă, ucenicul Toma, nefiind prezent acolo cu ceilalţi, dar voind apoi să se încredinţeze de adevărul Învierii lui Hristos în chip material, prin simţuri, a zis: „dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). De aceea, peste opt zile, Hristos-Domnul S-a arătat şi lui Toma, zicându-i: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 27-29). Cu alte cuvinte, fericiţi sunt cei care văd duhovnice

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 38 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 26 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 50 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 42 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum o ora
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 56 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°