Autorităţile spun că apele revărsate din iazurile de decantare nu au creat probleme de mediu Modul în care s-au realizat lucrările de punere în siguranţă a iazului va face obiectul
Autorităţile spun că apele revărsate din iazurile de decantare nu au creat probleme de mediu
Modul în care s-au realizat lucrările de punere în siguranţă a iazului va face obiectul unei anchete ministeriale, potrivit secretarului de stat Lucia Varga.
Reprezentantul Ministerului Mediului a precizat că ancheta se va desfăşura în perioada imediat următoare şi va evalua lucrările făcute de Conversim şi Petromservice. Totodată, demnitarul a subliniat faptul că se va cere sprijinul Corpului de Control al Guvernului şi al Primului-Ministru.
Rezilierea contractului
Potrivit secretarului de stat, în cazul în care rezultatele anchetei vor confirma neîndeplinirea obligaţiilor de către aceste companii, măsurile luate ar putea ajunge la rezilierea contractului. "Dacă va fi nevoie, se va merge până la rezilierea contractului sau la dosar penal", a menţionat Lucia Varga.
De asemenea, oficialul Ministerului Mediului a mai spus că rezultatele înregistrate în urma monitorizării şi a analizelor efectuate vor fi transmise şi autorităţilor din Ucraina şi Ungaria, iar proba-martor este oricând la dispoziţia lor.
În acelaşi timp, autorităţile au subliniat faptul că apele revărsate din iazurile de decantare de la Baia Borşa nu au creat probleme de mediu. Astfel, riscul de poluare transfrontalieră a fost eliminat, dar iazurile de decolmatare, Colbu I şi Colbu II, sunt monitorizate în permanenţă.
Conform datelor prezentate, deversarea de steril din iazul Colbu de la Baia Borşa a produs poluare doar pe pârâul Cisla.
Se impun măsuri urgente
"În Cisla, valorile au fost încadrate în categoria a III-a, ceea ce înseamnă că au fost uşor depăşite, dar nu