La o vârstă când cei mai mulţi se retrag într-o linişte binemeritată pentru a se bucura de roadele unei vieţi pline (evident cu excepţia intelectualilor din România care abia îşi duc zilele) d-na Lory Wallfrisch îşi continuă cu neabătută perseverenţă eforturile pe tărâmul muzicii, doar zona s-a schimbat: dacă timp de zece ani în pribegia ei prin lume a dus o luptă în mare măsură singuratică, pentru propagarea creaţiei româneşti (Enescu, Lipatti etc.) acum îşi continuă misiunea şi în interiorul vieţii muzicale din ţară. Părăsind confortul locuinţei sale din apropierea New-York-ului, revine mereu în locurile de care s-a despărţit acum mai bine de jumătate de veac, dar spre deosebire de atâţia, nu vine ca să ceară, să "recupereze", ci ca să dea: nu a refuzat pe nici unul dintre cei ce i-au cerut sprijinul, oferind partituri, lecţii, cursuri de măiestrie, donaţii în bani, recomandări la instituţii muzicale prestigioase unde este cunoscută şi respectată, premii pentru tineri talentaţi etc. împărtăşind cu generozitate din experienţa ei. Şi ce experienţă! adunată în zecile de ani când împreună cu soţul ei Ernst Wallfisch, strălucit violonist au străbătut continentele şi, ca apropiaţi ai lui George Enescu, Yehudi Menuhin, Pablo Casals au trăit în Olimpul muzicii.
În primăvara aceasta prezenţa pianistei în România a coincis cu aniversarea a 80 de ani; este de necrezut, privind-o, că poartă pe umeri o asemenea povară de timp; ea pare să aibă 12 ani ca puritate şi candoare, 18 ca graţie feminină şi entuziasm, 25 ca energie şi dorinţă de comunicare, dar mulţi ca înţelepciune, dragoste pentru tineri, profesionalism şi cunoaştere. De când a reluat legăturile sufleteşti cu oraşul natal, întrerupte de mai bine de o jumătate de veac, a devenit Cetăţean de onoare al Ploieştiului îmbrăţişând cu drag instituţiile muzicale ale locului. Meritele i-au fost recunoscute şi de Un