Unul dintre cele mai mari proiecte energetice ale României, hidrocentrala de peste un miliard de euro de la Tarniţa - Lăpuşteşti, începe să facă primii paşi după ce Ministerul Economiei a demarat în vara acestui an procesul de selectare a investitorilor şi de înfiinţare a companiei de proiect. Cei care pregătesc detaliile demarării lucrărilor spun că anul viitor ar putea fi selectat investitorul care va pune banii alături de Hidroelectrica pentru ca în 2012 să înceapă construcţiile în care vor fi implicaţi circa 5.000 de oameni. Până acum, lista celor interesaţi a ajuns la 150 de nume.
Proiectul Tarniţa - Lăpuşteşti, judeţul Cluj, este inclus în proiectul Strategiei Energetice pentru perioada 2007-2020, deşi cercetările privind oportunitatea construirii unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj datează încă din 1975.
Acesta ar fi singurul proiect major din sectorul hidroenergetic de după Revoluţie la care ar putea începe construcţiile în anii următori, în condiţiile în care toate amenajările de mari dimensiuni existente la această oră au fost construite înainte de 1989.
"Tarniţa este o discuţie de peste 20 de ani, încă de când s-a pus problema ca numărul reactoarelor nucleare să fie mai mare de două. Ceauşescu nu a reuşit să o facă, dar după Revoluţie odată cu punerea în funcţiune a primului reactor nuclear de la Cernavodă, discuţia despre Tarniţa a revenit. Odată cu punerea în funcţiune şi a celui de-al doilea reactor nuclear a devenit stringentă. Tarniţa nu este bună numai pentru România, ci este un proiect care poate deservi prin servicii de sistem o piaţă regională. Este o foame enormă de energie cu flexibilitate mare", spun specialiştii din domeniul energetic.
Necesitatea acestei construcţii, care va avea o capacitate de 1.000 de MW, mai mare decât un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă, vine în contextul în care autor