Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul german de Finante: Toate statele membre UE vor adopta euro

Publicat in Ziare.com, vineri 18 noiembrie 2011 ·

Intreaga Europa va folosi, la un moment dat, euro, inclusiv Marea Britanie, a declarat ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble.

Desi nu se va intampla pentru o lunga perioada de timp, Marea Britanie va adopta, in cele din urma, moneda unica europeana, a declarat Schaeuble intr-un interviu pentru agentia de presa Deutsche Presse Agentur, citata de Bloomberg.

Potrivit spuselor sale, Germania "respecta" decizia britanicilor de a nu intra in uniunea monetara, insa crede ca stabilizarea zonei euro va convinge si alte state sa adopte euro.

De asemenea, Schaeuble crede ca Tratatul de la Lisabona ar putea fi schimbat pana la sfarsitul anului viitor si ca ar prefera ca toate cele 27 de state membre sa fie de acord cu acest lucru.

Insa exista mai multe tari membre care nu fac parte din zona euro, in primul rand Marea Britanie, care nu isi doresc o schimbare a acestor tratate.

"In acest caz, i-ar ruga sa nu ne opreasca pe noi, cei 17 (statele din zona euro - n.red.), de la modificarea tratatului. Avem nevoie de o schimbare rapida a tratatului, pentru a permite zonei euro sa infiinteze structuri in vederea unei politici fiscale comune", a explicat ministrul Finantelor, citat de Reuters.

Schaeuble a precizat, totusi, ca Germania nu vrea sa vada o "rupere" a Uniunii Europene din cauza acestui aspect. "In tot ceea ce facem, vrem sa fie toti invitati sa participe. De asemenea, vrem sa folosim institutiile UE in folosul zonei euro", a spus el.

Oficialul german a adaugat ca Mecanismul European de Stabilitate (ESM), prin care sa va asigura stabilitatea financiara in zona euro, ar trebui sa-si intre in atributii inainte de jumatatea anului 2013, insa faptul ca este nevoie de aprobare din partea tuturor celor 17 membri va face acest lucru dificil.

Intreaga Europa va folosi, la un

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 49 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 7 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°