Despre sondaje, se spun mereu două lucruri care, prin repetare, au devenit platitudini, dar care, în numele unei minime onestităţi intelectuale, trebuie reamintite de fiecare dată cînd le readucem în discuţie. Primul: sondajul redă o fotografie, starea de spirit dintr-un anumit moment şi filmul întreg se poate vedea numai prin analiza sondajului respectiv, împreună cu altele perfect similare făcute în trecut, la intervale regulate de timp. Al doilea: sondajul, în fond, este o specie a statisticii. Prin urmare, are o valoare numai cînd este interpretat, iar interpretarea unui sondaj se poate face în foarte multe feluri. Este ca în cazul unei piese de teatru. Piesa de teatru există ca realitate dacă este jucată pe scenă şi numai atunci. Sondajul devine o apreciere valorică numai cînd este citit şi interpretat. Dar, ca şi în cazul piesei de teatru, interpretările aceluiaşi text/sondaj pot fi foarte diferite. Sondajul, ca orice alt produs al marii familii a statisticii, are egală capacitate de a lumina adevăruri şi de a induce în eroare. Am simţit nevoia să precizez aceste lucruri pentru că în cele ce urmează voi spune cîte ceva despre un sondaj şi mi se pare firesc să subliniez că ceea ce voi spune reprezintă lectura pe care eu o dau unor cifre.

O dată la doi ani, prestigiosul think-tank american The German Marshal Fund produce un mare sondaj de opinie în mai toate ţările UE, Turcia, SUA şi Canada (uneori) cu privire la principalele probleme ale lumii. În cel mai recent sondaj, oamenii din toate aceste ţări, inclusiv România, sînt întrebaţi despre relaţiile transatlantice, despre Iran, Afganistan şi Irak, despre Rusia, despre terorism, criză economică şi schimbări climatice. Rezultatele sînt livrate sub forma unui raport (http://www.gmfus.org/trends/2009/docs/ 2009_English_Top.pdf ) a cărui lectură este cît se poate de interesantă. Privite cu atenţie, răspuns