Pielea în care trăiesc

(La piel que habito, 2011)

Regia: Pedro Almodóvar.

Cu: Antonio Banderas, Elena Anaya, Marisa Paredes.

Genul filmului: Dramă, Thriller.

Durata: 120 minute.

Premiera în România: 11.11.2011.

Produs de: Buena Vista International Spain.

Distribuit în România de: Independenţa Film.

Dincolo de promiscuitatea delectabilă cu tentă de melodramă, dar şi de momentele de suspans ale thrillerului, filmul lui Almodovar apelează la resursele de semnificaţ ie şi expresivitate ale unui mit clasic, cel al lui Pygmalion şi al Galateei.

Îţi vine în minte numaidecât My Fair Lady (1964) al lui George Cukor, cu Audrey Hepburn, după piesa Pygmalion (1912) a lui George Bernard Shaw. Varianta din 1938 a lui Anthony Asquith şi Leslie Howard, intitulată Pygmalion, deşi mai puţin captivantă, evidenţia potenţialul cinematografic al piesei lui Bernard Shaw. Întorcându-ne la filmul lui Cukor, acolo florăreasa Eliza Doolittle era făcută să intre în pielea unei femei din înalta societate de către un Pygmalion modern, profesorul de fonetică Henry Higgins. Era vorba de un pariu pe care profesorul îl face cu un prieten, în realitate cu societatea, de a modela o piele socială în care să îmbrace conţinutul clasei de jos până la perfecta identificare cu aristocraţia. Că fonetica şi fonologia sunt nu doar instrumente utile logopedului şi filologului, ci şi instrumente culturale extrem de rafinate o demonstrează recent şi Discursul regelui (2010) al lui Tom Hooper. Bernard Shaw şi Cukor modelau mitul lui Pygmalion şi al Galateei în spiritul modernităţii, deschizând un alt orizont interpretativ.

Almodóvar are însă o altă propunere de „lectură”, care merge mai departe de relevanţa eului social cizelat de „sculptorul” savant. Spre deosebire de Henry Higgins, Robert Ledgard (Antonio Banderas) nu mai este logoped, c