Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri pentru Catedrala Măntuirii

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 octombrie 2007 ·

Guvernul Romăniei şi Patriarhia Romănă au parafat ieri, la Palatul Victoria, un protocol de cooperare in domeniul incluziunii sociale. La finalul intălnirii, premierul Tăriceanu a spus că Guvernul va aloca 30 de milioane RON pentru Catedrala Măntuirii Neamului, deschizănd astfel o subscripţie publică.

Obiectivul principal al actului semnat de premierul Călin Popescu Tăriceanu şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel este acela de a ajuta persoanele defavorizate.

ACORDURI. Prin acest protocol incheiat pe 10 ani, Guvernul se obligă ca, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, precum şi prin celelalte instituţii aflate sub autoritatea sa, să implice reprezentanţii Patriarhiei in elaborarea actelor normative, in definirea priorităţilor din domeniul incluziunii sociale. Guvernul se mai obligă să informeze Biserica in legătură cu oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister in vederea diversificării serviciilor sociale, să colaboreze impreună cu aceasta la elaborarea unor programe de asistenţă socială, să sprijine demersurile Patriarhiei Romăne in această direcţie şi să colaboreze cu ONG-urile care funcţionează in cadrul Bisericii Ortodoxe Romăne. Â

De cealaltă parte, Patriarhia Romănă se angajează să desemneze reprezentanţi ai Bisericii care să participe la elaborarea actelor normative care privesc incluziunea socială, să identifice, prin preoţii din teritoriu, persoanele care au nevoie de asistenţă socială şi să comunice partenerului informaţii despre acestea, să asigure implicarea resurselor umane şi a structurilor specializate in domeniul asistenţei sociale in programe pentru dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor sociale. Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat că protocolul arată "preocuparea comună şi responsabilitatea Guvernului şi a Bisericii Ortodoxe Romăne de a-i ajuta pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 20 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 13 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 6 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Un incendiu a ucis şase nou-născuţi la o maternitate din capitala Indiei

Mediafax acum 3 ore
Şase nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit la un spital de îngrijire a bebeluşilor din capitala Indiei, New Delhi, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de Reuters. Proprietarul spitalului a fugit.

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°