Ministrul Mediului, Rovana Plumb, altminteri un personaj agreabil, a avut o ieşire la televizor prin care a pus un jenant şi mare semn de întrebare asupra capacităţii românilor de a înţelege nişte lucruri elementare. Este vorba despre mult disputata chestiune a gazelor de şist, care, de vreo doi ani, a inflamat opinia publică. Mai ales că guvernanţii s-au tot bâlbâit şi şi-au schimbat poziţia într-un ritm inadmisibil. Ministresa a anunţat că a dat avizul pentru ca Chevron să treacă la explorarea perimetrelor, dar că asta nu înseamnă şi exploatarea, care ar putea surveni peste 5 ani, dacă va fi aprobată. Rovana Plumb pare să-şi aducă aminte că a condus fabrica de cosmetice Miraj şi caută să "parfumeze" o afacere care nu miroase prea bine. Hai să nu ne amăgim, ar cheltui Chevron cu explorarea, dacă n-ar avea certitudinea că-i va fi avizată şi exploatarea?!
Dacă în iarna lui 2012 USL vitupera, inclusiv în cadrul moţiunii de cenzură, guvernul de atunci pentru faptul că dăduse companiei americane Chevron acorduri de concesiune în Moldova şi Dobrogea, după preluarea puterii şi-a retuşat radical optica. Macazul a fost schimbat mai ales după ce fostul ambasador Mark Gitenstein şi-a băgat şi aici nasul, cerând explicaţii echipei Ponta-1 pentru instituirea unui moratoriu până la finalizarea studiilor europene privind exploatarea gazelor de şist, ca şi după ce, cu mare tam-tam ex-generalul american Wesley Clark, clar cointeresat în domeniu, a fost anunţat drept consilier al premierului. Traian Băsescu e de asemenea fan înfocat al frângerii plăcilor, care, ştie el sigur, "nu prezintă riscuri serioase". Dar de care?
În Europa, nu s-a ajuns la un punct de vedere unitar, la o legislaţie comună. Parlamentul European şi CE au pasat ţărilor decizia, cerând totuşi o atenţie sporită la eliberarea avizelor chiar şi numai de explorare. Unele state (Marea Britanie, Po