Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„România are o problemă de atitudine“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 martie 2009 ·

Psihologul timişorean Zoltan Bogathy consideră că sportivii noştri au un anumit complex de inferioritate faţă de sârbi, din cauza mentalităţii. Potrivit lui Bogathy, fotbalul trezeşte instincte de luptă. Psihologul îi compară pe jucători cu nişte gladiatori, mai preocupaţi de „artificii” tehnice decât de rezultate. Reputatul specialist Zoltan Bogathy opinează că, în timp ce sportivii sârbi sunt recunoscuţi pentru luptă, dârzenie şi determinare, noi încercăm mereu să păcălim ori să ridiculizăm adversarul.

„E pură psihologie aici. În gereneral, dacă îţi pui întrebarea dacă ai un complex de inferioritate, înseammă că deja ai o problemă. În sporturile individuale câştigă mereu cel care este pregătit mai bine mental. La jocurile pe echipe se simte şi mai tare diferenţa. Vă dau exemplul handbaliştilor de la Mondiale, unde au fost faze în care jucătorul trebuia să înscrie simplu, să rupă plasa. El a vrut să păcălească portarul, să-l umilească cu o fentă. Au fost cel puţin şase asemenea momente la meciurile importante”, ne-a spus Bogathy.

Psihologul l-a citat şi pe Ion V. Ionescu, cel mai bun scriitor dintre oamenii de fotbal din România, care a avut o teorie asemănătoare: „Jackie Ionescu spunea că principala caracteristică a jucătorului român este cum să-şi ridiculizeze adversarul. Pentru sârbi, pe primul loc este victoria echipei”.

Nu merge cu şmecheria

Bogathy susţine că jucătorii români nu au rezistat în campionatul Angliei, din cauza stilului de viaţă necorespunzător: „De ce credeţi că, în afară de Dan Petrescu, nu a rezistat niciun jucător român în Anglia? Este o problemă de atitudine. Vedeţi şi cazul lui Dică. Acesta l-a făcut de ruşine şi pe Zenga, la Catania. Nu poţi face faţă cu şmecherii, joc din călcâi, flegme după ratări şi indolenţa arătată de jucători ca Tamaş sau Marica”.

Comportarea tric

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 33 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 18 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°