Mai primesc uneori mesaje amarnice de la românii care-au întins-o peste hotare; dar scrisorica, recepţionată alaltăieri de mine de la o româncuţă americanizată, întrece orice Mai primesc uneori mesaje amarnice de la românii care-au întins-o peste hotare; dar scrisorica, recepţionată alaltăieri de mine de la o româncuţă americanizată, întrece orice închipuire. Ce mai, rândurile ei, pe care cerneala nu s-a uscat încă, foşnesc de-un pesimism aproape antiamerican. Un pesimism care-ţi frânge inima, ţi-o drege la loc, iar ţi-o frânge... şi tot aşa, preţ de trei pagini. Încă de la început, scrisoarea îşi coboară literele în bernă, şi coborâte le ţine, până la capăt: "Oricât de greu îţi vine a crede, viaţa în America e tare nasoală, pentru că: - nu îţi poţi face vreun merit din a şti doar tu secrete precum drumuri fără
gropi, farmacii cu reţete compensate sau magazine cu mărfuri pe stoc, la preţ de anul trecut; - nimeni nu se oftică dacă îţi cumperi ceva nou: casă, gipan "Toyota", elicopter. Şi, fără licărul acela inconfundabil de invidie din ochii aproapelui, ce sens mai au toate...; - nimeni nu-şi permite să te fluiere sau să te agaţe pe stradă. De aceea, femeile habar n-au câte parale valorează ele, în realitate, şi au nevoie permanentă de psihiatru; - taxiul este scandalos de ieftin, benzina se dă cu 20 de cenţi litra, la botul pompei, tot calicul şi le permite; - cotloanele vocabularului îţi sunt iute debarasate de cuvintele: "şpagă", "relaţie", "pilă". Nu întâmplător, americanii deţin un fond de cuvinte redus, în ciuda puterii lor economice; - peste Ocean, se duce de râpă strigătul de victorie, transformat în şoapta atotcuprinzătoare: "Azi am căldură şi apă caldă!". E un adevăr trist că bărbaţii americani, posesori de centrale termice, n-au cine ştie ce trecere la dame; - aici, te trezeşti rupt brutal de marea familie a Naturii. Bunicuţul "noroi", fratel