Conducerea ziarului "Cotidianul" a decis să reducă substanţial salariile angajaţilor, anunţă site-ul paginademedia.ro. Dintr-o echipă de 70 de redactori, 23-24 vor trece exclusiv pe online şi vor primi salarii de 1000 RON. “Este o situaţie dramatică, din cauza pieţei de publicitate, care s-a prăbuşit” , a explicat, pentru paginademedia.ro , directorul editorial Doru Buşcu.
“Redacţia a fost supusă aceleiaşi grile de reducere. Există şi situaţii sub grilă, în care îi descărcăm complet de atribuţiile pe print, cu opţiunea de a lucra numai pe online. Salariul de pe cartea de muncă va fi de 10 milioane de lei Această grilă a fost intersectată cu două criterii: eficienţa jurnalistică plus utilitatea viitoare în structura ziarului. În primul rând, cei vizaţi sunt cei care nu mai au un loc în noul format al ziarului. În al doilea rând, sunt cei care nu au strălucit până acum" , a adăugat acesta.
"Devine iraţional să menţii nişte costuri de nivelul anului trecut, când piaţa de publicitate este la pământ Sunt conştient că mulţi dintre ei se vor gândi să îşi aleagă un alt job, într-un astfel de moment. Dar eşti legat de mâini. Ai o cifră în care trebuie să încadrezi bugetul” , a argumentat Buşcu.
Potrivit spuselor directorului editorial, ediţia de print a ziarului va fi complet relansată. Astfel zona de sport va fi mult mai puţin prezentă fiindu-i rezervate doar 2-3 pagini din ziar. La secţia sport lucrează acum cinci oameni. Niciunul dintre aceştia nu va primi oferta limită de 1000 RON pentru că ei vor scrie pe sport şi pentru celelalte produse media online ale grupului. Pe de altă parte din cei 10 redactori de la secţia de economic, trei se vor încadra pentru salariul minim.
Întrebat dacă a fost luată în calcul închiderea ziarului, Doru Buşcu a răspuns: “Efortul pe care îl facem are în vedere tocmai această me