Ce-au făcut, vreme de un an, Guvernele Boc, atâtea câte au fost (după majoritatea observatorilor, trei)? În primul rând, s-a căutat o formulă de concubinaj între nucleul pedelist şi jumătatea pesedistă. Guvernul Boc 1 a fost, practic, compus din două mini-guverne: unul „tehnic”, aparţinând PSD, şi unul „social”, livrat de PSD.

În timp ce primul a căutat cele mai bune metode de sifonare a fondurilor publice pentru asigurarea bugetelor „negre”, de campanie, al doilea s-a concentrat asupra formulelor organizatorice de influenţare a votului, de unde şi opţiunea iniţială, neaşteptată, pentru Interne, în detrimentul Finanţelor sau Transporturilor, cum mulţi au crezut că era firesc. Internele, însă, s-au dovedit a fi un minister otrăvit. I-au căzut victime, pe rând, Oprea, Dragnea şi Nica, ultimul după ce apucase să schiţeze mecanismele prin care urmaşul său intempestiv a asigurat funcţionarea nenumăratelor „secţii speciale”, de unde s-a extras plusvaloarea necesară alegerii preşedintelui.

Dintre măsurile economice de contracarare a crizei rămân două mai răsărite. Prima este „Prima casă” - ceva de genul „mult zgomot pentru nimic”. Un proiect care a angrenat eforturi disproporţionate pentru rezultate derizorii. „Prima casă” n-a stimulat în niciun fel construcţia de case noi. A doua este ideea nefericită a impozitului forfetar. Propus iniţial de PSD, într-o formulă care avea o oarecare logică, a intrat în vigoare modificat, ca un mijloc de revigorare a IMM-urilor. Datorită lui, peste 100.000 de mici întreprinderi au sucombat, şi odată cu ele şi taxele pe care le mai plăteau pentru salarii sau alte operaţiuni. „Impozitul forfetar” a marcat falimentul total al politicii economice de stimulare a mediului de afaceri, faliment confirmat de dispariţia entităţii dedicate - Ministerul pentru IMM-uri - din formulele de guvern ulterioare.

Dar cea mai importantă realiz