În 1990-1991, una dintre problemele discutate aprins în mass-media sovietică era cea legată de semnarea unui nou Tratat Unional. Referendumul a fost fixat pentru 17 martie 1991, iar Moldova şi-a declarat din start refuzul de a participa, sugerând astfel că nu este cointeresată în continuarea rămânerii în componenţa Uniunii Sovietice. Momentul care grăbeşte desprinderea totală de URSS este puciul de la Moscova din 19-21 august 1991, puci care eşuează mai ales datorită curajului exprimat de Boris Elţîn, preşedintele Rusiei, precum şi de opinia democratică de la Moscova. Adrian Năstase, ministrul de Externe al României din perioada puciului de la Moscova confirmă că autoritâţile române discutau posibilitatea găzduirii la Bucureşti a unui guvern moldovean în exil. La Chişinău, poziţia oficială faţă de puci a fost exprimată de către vice-speakerul Ion Hadârcă în după amiaza zilei de 19 august 1991, declaraţia fiind transmisă concomitent de către radioul şi televiziunea naţională. Drept urmare, în seara zilei de 19 august 1991, societatea civilă s-a mobilizat în luarea sub control a principalelor centre strategice din Capitală, precum poşta, televiziunea, radioul, sediile guvernului, ale parlamentului, precum şi alte edificii de importanţă publică. Printre urmările imediate ale eşecului puciului de la Moscova au fost interzicerea Partidului Comunist al Moldovei (23 august 1991) şi declararea independenţei R. Moldova faţă de URSS (27 august 1991). Contextul puciului din august 1991 Gorbaciov lansează Perestroika în 1985. Nomenklatura i se opune iniţial, dar el reuşeşte treptat să învingă rezistenţa acesteia prin mobilizarea societăţii civile. Concret, Gorbaciov iniţiază – dând ordine şi KGB-ului în acest sens – crearea mişcărilor pentru susţinerea Perestroikăi în republicile unionale, transformate în scurt timp în Fronturi Populare. În 1989, liderul sovietic este aclam