Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul pensionarilor

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 27 martie 2010 ·

Pensionarii nu renunţă la dreptul lor de a avea punctul de pensie de 45% din salariul mediu brut pe economie, însă ar dori ca măcar să ştie de când s-ar putea aplica Legea 250/2007

Aproximativ o sută de pensionari au pichetat ieri dimineaţă, între orele 09.00 şi 11.00, Instituţia Prefectului Braşov, nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu-şi respectă propriile legi şi, prin noile măsuri pe care le anunţă, au de gând „să-i omoare”. Pichetul pensionarilor braşoveni a fost organizat de Sindicatul Liber al Pensionarilor, fiind sprijiniţi de CNSLR „Frăţia”. „Noi nu cerem nimic în plus, decât să se respecte legea. Dorim să se introducă în legea unitară a sistemului de pensii aflat în dezbatere la Parlament prevederile în vigoare ale legii 19/2000, lege care stabileşte punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut, adică 826,2 lei. Acum punctul de pensie este de 732,8 lei, ceea ce înseamnă 39,9%”, a declarat Vasile Zaharescu, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Braşov. „Iar dacă guvernanţii spun mereu că nu sunt bani, măcar să se specifice clar de când se va aplica această lege”, a mai precizat Vasile Zaharescu.

Categoric împotriva coplăţii

Pensionarii au mai cerut ieri, prin protestul lor, să fie adoptate măsuri ferme pentru protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor de asigurări sociale. Nici introducerea coplăţii nu-i mulţumeşte. „Cu coplata asta se pregătesc să ne bage în mormânt. Am luptat împotriva ei un an de zile, am reuşit să o amânăm, dar ei nu vor să renunţe la ea. Totuşi, cum rămâne cu asigurările pe care le-am plătit zeci de ani. Acum plătim din nou? Din ce? Nu dorim să fie adoptate aceste măsuri care îngrădesc accesul pensionarilor la serviciile medicale”, se întreba şeful Sindicatului Pensionarilor. O altă revendicare a pensionarilor este includerea în Codul Fiscal a unei noi prevederi care să permită impozit

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum o ora
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 51 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 3 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum o ora
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Circulaţia feroviară, oprită temporar între haltele Palanca şi Simbrea, în judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată/ Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca

News.ro acum 3 ore
Circulaţia feroviară este întreruptă, marţi după-amiază, între haltele Palanca şi Simbrea, judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată. Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca, până la eliberarea căii ferate.

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°