Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Adnana Găgăuţă dă viaţă rock-ului gotic la Castel

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Cântă de când se ştie şi nu a ratat niciun spectacol din Hunedoara. Anul trecut a cântat pe un vas de croazieră, iar acum a devenit solista trupei Corvinia. Profil

Născută - 30 decembrie 1990

Educaţie - Colegiul Economic “Emanuil Gojdu” Hunedoara

Experienţă - studii de pian şi teoria muzicii, solistă rock gotic

Familie - necăsătorită

Poartă numele cunoscutului personaj feminin din „Toate pânzele sus”. După dorinţa părinţilor, a studiat opt ani pianul la Şcoala de Muzică din Hunedoara, dar susţine că a cântat dintotdeauna şi a participat la toate spectacolele şi competiţiile muzicale organizate în Hunedoara.

Solista trupei Corvinia

Are doar 18 ani şi tocmai a terminat clasa a XI-a, la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara. De mai puţin de două luni face parte din trupa de rock medieval Corvinia, alăturându-se celor patru „băieţi” care alcătuiesc gruparea muzicală, ca solistă. Cu Corvinia nu a cântat, deocamdată, decât la serbările medievale organizate la Hunedoara şi la „Zilele Cetăţii”, la Deva, pe aceeaşi scenă pe care a performat şi Boney M.

Prima ei ieşire în ţară va fi însă la festivalul medieval de la Bistriţa, peste mai puţin de două săptămâni. Povesteşte cu entuziasm cum a lucrat ea toată vacanţa lui 2008, cântându-le două-trei ore pe zi nemţilor, americanilor, elveţienilor sau chiar japonezilor, care se relaxau în timpul unei croaziere de şapte zile pe Dunăre, începând din Germania şi până în Ungaria.

„Le cântam evergreen-uri, dar nu era prea greu. Eram cu tata şi, de fapt, cred că asta a fost cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea”, a povestit Adnana. Adaugă că a trecut prin multe dintre oraşele importante din Germania, Slovacia, a vizitat Viena, dar cel mai mult i-a plăcut Budapesta. „Oraşul ăsta e ceva nemaipomenit. Mai ales noaptea. După l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 56 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 53 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 16 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 56 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°