Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa din Căminul 11 se extinde

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 28 iulie 2009 ·

Duminică seara, doi din cei 23 de studenţi aflaţi în carantină au „făcut temperatură”, fiind duşi la spital. Studenţii de pe alte paliere, care stau peste vară în cămin, se feresc să intre în contact cu tinerii din carantină şi spun că se tem să nu se infecteze şi ei. Alţi studenţi au fost luaţi de părinţi acasă. Căminul este păzit mai ceva ca o fortăreaţă. Totuşi, studenţii carantinaţi spun că se plictisesc de moarte şi transmit celor de afară că nu au de ce să se teamă.

După ce, duminică, reporterii „Bună Ziua, Braşov!” au reuşit să facă o „vizită la domiciliu” tinerilor care au avut contact cu persoane bolnave de gripă porcină, Căminul nr. 11 de pe Colina Universităţii Transilvania din Braşov era ieri păzit mai ceva ca o fortăreaţă. De două zile, aici au fost închişi în carantină 21 de studenţi români şi străini, care participau la cursurile de vară. Ei locuiesc în patru camere de pe un palier superior al căminului, unde primesc hrană şi medicamente asigurate de Autoritatea de Sănătate Publică. Iniţial ei erau 23, dintre care 8 străini. Duminică seară, doi au fost transportaţi. „Cei doi au fost înregistraţi cu temperatură ridicată şi protocolul medical prevede ca dacă au peste 38 de grade să fir duşi la spital”, ne-a spus Mihai Marian, unul din studenţii aflaţi în carantină. Alţi doi studenţi din carantină au fost duşi sâmbătă la spital, iar alte două persoane au fost luate de acasă şi duşi la Infecţioase.

Teama bântuie printre studente

Căminul 11 este unul din cele patru cămine situate în aceeaşi clădire de pe Colină. Aici, alături de tinerii în carantină, dar pe alte paliere, sunt cazaţi studenţii, majoritatea basarabeni, care muncesc vara în Braşov. Unora le este teamă că pot contacta şi ei virusul gripal. „Mie îmi e puţin teamă de gripa asta. Dar n-am ce face, nu am unde să mă duc în altă parte. Asta e. Nu ne-au dat măş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 28 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 42 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°