În urmă cu câtve ore, un avion Boeing 737 s-a prăbuţit în Munţii Ural, provocând moartea a 88 de persoane. Accidentul aviatic a avut loc în apropierea oraşului rus Perm, relatează AFP, ştire preluată şi de Mediafax.
În cadrul unui comunicat de presă al companiei aeriene Aeroflot, în proprietatea căreia se afla avionul Boeing, aparatul transporta 82 de pasageri, dintre care şapte copii, 21 de străini şi şase membri ai echipajului.
"Printre victime se numără şi cetăţeni străini, printre care nouă din Azerbaidjan, cinci ucraineni, un francez, un elveţian, un leton, un american, un german, un turc şi un italian", au mai adăugat reprezentanţii companiei.
Cu toate că este prea devreme pentru a stabili exact motivele care au dus la această tragedie, surse citate de agenţia RIA Novosti susţin defecţiuni ale motorului.
Rusia este unul dintre statele cu cel mai mare număr de accidente aviatice anuale. În 2007, acestea au ajuns la 33, provocând moartea a 318 persoane.
Sursa: Mediafax