Ana-Maria Sturza va participa anul viitor la Campionatele Mondiale de Powerlifting şi rezultatele sale o situează în rândul favoritelor la câştigarea medaliei de aur. Descoperită de preşedintele Federaţiei Române de Powerlifting, tehnicianul Ioan Frăţilă, tânăra sportivă albaiuliană Ana-Maria Sturza are mari perspective în powerlifting. Îşi doreşte să ajungă campioană mondială în această disciplină şi recordurile sale de până acum o îndreptăţesc să spere: 125 de kilograme la „genoflexiuni“, 142 de kilograme la „îndreptări“ şi 35 de kilograme la stilul „împins .
„Rezultatele mele sunt aproape de cele mai bune înregistrate la nivel mondial şi cred că pot obţine medalia de aur la mondialele de anul viitor din Danemarca. Mai am un an de pregătire şi sunt convinsă că voi progresa mult, declară sigură de ea sportiva. Până atunci, însă, va participa la Campionatele naţionale de cadeţi, prima competiţie de acest gen din România, organizată duminică, la Alba Iulia, şi vrea să urce pe cea mai de sus treaptă a podiumului.
Ambiţioasă şi puternică, Ana-Maria spune că performanţele sale de până scum se datorează în mare parte antrenorului. „M-a ajutat foarte mult domnul Frăţilă. Dacă nu era dânsul, nu ajungeam unde sunt acum şi poate păşeam pe căi greşite, cu aşa-zişi prieteni care mă influenţau negativ”, a completat tânăra sportivă.
Vicecampioană naţională la haltere
Obişnuită cu greutăţile de mică (de la vârsta de 3 ani a fost crescută doar de mama sa), Ana-Maria Sturza e hotărâtă să dea cu ele de pământ. Şi chiar asta face. E vicecampioană naţională la haltere, obţinând recent trei medalii de argint (la stilurile smuls, aruncat şi total) la Campionatele Naţionale de Haltere de juniori şi tineret.
Face haltere din clasa a VIII-a. „Mama, când a auzit că sunt la haltere, nu a fost de acord, dar nu pentru că n-ar fi v