Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin cel viteaz

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 octombrie 2007 ·

Informaţia potrivit căreia preşedintele rus Vladimir Putin ar urma să fie astăzi, în timpul vizitei sale la Teheran, ţinta unui atentat l-a lăsat impasibil pe liderul de la Kremlin.

În ciuda faptului că zvonul a fost preluat de presa interna- ţională, care a oferit spaţii largi subiectului, Putin a anunţat ieri că va merge negreşit în capitala iraniană, relatează BBC. „Bineînţeles că voi merge“, a declarat Putin, relaxat, în timpul unei conferinţe de presă organizate după întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel. Afirmaţia a venit la scurt timp după ce purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, declarase că nu poate confirma vizita lui Putin la Teheran.

Duminică, agenţia Interfax a citat o sursă din serviciile speciale ruse conform căreia „au fost create mai multe grupuri de atacatori sinucigaşi“ pentru a pune la cale un atentat împotriva preşedintelui rus. Serviciile speciale s-ar fi bazat pe mai multe surse din străinătate, care însă nu au fost făcute publice.

„Intrigi occidentale“

Ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammed Ali Hosseini, a catalogat aceste informaţii ca fiind „total lipsite de fundament“. Acesta a adăugat că zvonurile fac parte dintr-un „război psihologic dus de inamici pentru a tulbura relaţiile dintre Rusia şi Iran“. Relaţiile dintre cele două state sunt bune, Rusia fiind implicată în construirea controversatei centrale nucleare de la Bushehr, în sudul Iranului.

De altfel, dosarul nuclear iranian este unul dintre cele mai importante aspecte care se vor afla pe agenda discuţiilor dintre Vladimir Putin, primul lider rus care vizitează Iranul de la Stalin încoace, şi omologul său iranian Mahmoud Ahmadinejad.

Teheranul a găsit până acum un aliat puternic în Rusia, Moscova împotrivindu- se solicitării SUA de a înăspri sancţiunile împotriva republicii islamice. În

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 2 ore
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°