Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orice şofer din lume ar opri să-i mulţumească. MĂREŞTE IMAGINEA pentru a vedea mesajul acestei femei

Publicat in Gandul, joi 1 august 2013 ·

O femeie din Texas, Statele Unite ale Americii, a fost arestată şi reţinută timp de 12 ore pentru că îi avertiza pe şoferi de existenţa unor poliţişti rutieri care îi opreau pe cei care conduceau cu o viteză mai mare decât cea legală, informează Daily Mail.

Pentru a fi arestată Natalie Plummer a fost acuzată însă că ar fi mers pe carosabil într-o zonă unde există trotuar, deşi, susţine ea, poliţiştii s-ar fi supărat din cauza faptului că îi atenţiona pe şoferi.

Femeia mergea, joi, cu bicicleta pe una dintre străzile din apropierea centrului oraşului Houston atunci când a observat poliţiştii care îi trăgeau pe dreapta pe şoferi. Plummer a declarat celor de la KTRK că i s-a părut că poliţiştii ar fi oprit şoferii fără să se bazeze pe un criteriu anume şi că a filmat cu telefonul mobil o parte din activitatea lor.

FOTO: ABC

După aceea, ea s-a oprit pe marginea drumului şi a scris pe o bucată dintr-o pungă pe care o avea la ea mesajul "Radar!!" pentru a-i avertiza pe şoferii care treceau prin zonă. "Încercam doar să îi avertizez pe cetăţeni cu privire la situaţia de pe stradă", a declarat ea pentru un post de televiziune din SUA.

Poliţiştii nu au fost însă de acord cu opinia sa. La scurt timp după ce ea a început să afişeze semnul o maşină de poliţie s-a oprit lângă Plummer şi un poliţist i-a luat rucsacul de pe umăr şi a început să caute prin el. Apoi, el i-a pus cătuşe şi i-a spus că este arestată pentru obstrucţionarea justiţiei şi că va petrece între trei şi cinci ani în închisoare pentru această infracţiune.

În cele din urmă, femeia a fost acuzată însă de "mers pe carosabil într-o zonă unde există trotuar" şi a petrecut 12 ore în închisoare înainte de a putea fi eliberată pe cauţiune.

Plummer spune că ea nu avea în vedere obstrucţionarea justiţiei şi că nu este adevărat că s-ar fi aflat în acel moment pe ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 37 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 4 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 6 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°