Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raiul pescarilor, la Sala Polivalentă

Publicat in Adevarul, duminică 23 septembrie 2007 ·

Printre lansete şi bărci, "mincinoşii" au avut parte şi de o demonstraţie englezească Cele mai noi echipamente de vânătoare şi pescuit sunt expuse de mai bine de trei zile la Sala

Printre lansete şi bărci, "mincinoşii" au avut parte şi de o demonstraţie englezească

Cele mai noi echipamente de vânătoare şi pescuit sunt expuse de mai bine de trei zile la Sala Polivalentă. Interesul, pe măsură. Numai ieri-dimineaţă, în jur de 1.000 de pescari au luat cu asalt cele aproape 30 de standuri.

Mulţi dintre ei nu au plecat cu mâna goală şi au dat câteva sute de mii de lei vechi pe un băţ nou sau pe ceva echipamente de ultimă generaţie. Vedeta expoziţiei, organizată de revista "Aventuri la Pescuit", a fost englezul Mark Hutchinson.

Record la aruncare: 206 metri

Mark este pescar la crap şi a reuşit să captureze până acum un exemplar de 30 de kilograme după o aruncare de 120 de metri, chiar dacă recordul lui este de peste 200 de metri. Demonstraţia de la Bucureşti nu s-a lăsat cu capturi care să dea acul cântarului peste cap, însă lansările lui i-a lăsat cu gura căscată pe zecii de pescari care l-au asistat.

"Nu voi folosi toată forţa pentru aruncare pentru că este posibil să arunc pe malul celălalt", a spus Mark înainte de a începe demonstraţia de pe Lacul Tineretului. Alexandru, un pescar amator din Capitală, are o replică pe măsură. "Nu ajungem noi să aruncăm aşa departe că nu avem bani pentru scule de 700 sau 800 de lei, cum sunt ale lui", exclamă Alexandru Zdanovschi.

Se caută bărcile

Pescarii care nu au talentul lui Mark la aruncarea lansetei caută un mijloc mai lejer de a ajunge în mijlocul bălţii. Chiar dacă aproape toţi pescarii care au venit la Polivalentă au încercat câte un băţ, destul de mulţi s-au interesat şi de bărci. Bărcile de o persoană, fără motor, costau de la 990 de lei bucata, iar cele cu propuls

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 23 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 36 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 20 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 29 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 32 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°