Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursuri pentru siguranţa în construcţii

Publicat in Jurnalul, vineri 7 iunie 2013 ·

Conform statisticilor realizate la nivel european, domeniul Construcţii este cel mai riscant pentru siguranţa şi sănătatrea angajaţiilor, înregistrând cele mai multe accidente grave de muncă. Această situaţie a dus, în ultimii ani, la programe strategice, implementate în toate statele europene, pentru prevenirea accidentelor de muncă şi pentru implementarea unor proiecte prin care să fie posibilă diminuarea riscurilor.

Un raport al UE, la nivelul anului 2009 arăta că peste 205 milioane de angajaţi mureau anual în lume din cauza locurilor de muncă nesigure. În toată Europa mureau, în medie, 167. 000 de lucrători anual, dintre aceştia 7.460 fiind victime ale accidentelor de muncă, iar 159.000 fiind ucişi de bolile profesionale.

Conform statisticilor, la fiecare 3,5 minute, o persoană din zona UE-27 îşi pierdea viaţa din cauze legate de muncă, iar la fiecare 4,5 secunde, un lucrător din UE-27 era implicat într-un accident care îl obliga să stea acasă cel puţin trei zile lucrătoare. Numărul accidentelor de muncă ce determină trei sau mai multe zile de absenţă depăşea şapte milioane pe an, costurile fiind uriaşe, atât pentru tragediile umane, cât şi pentru concediile de boală, din cauza cărora scad cifrele de afaceri, scade productivitatea şi motivarea angajaţilor. Cifrele au scăzut, din 2009 până astăzi, datorită implementării unei strategii la nivelul Uniunii Europene, prin proiecte finanţate prin fonduri nerambursabile, în toate cele 27 de state ale Uniunii.

Un astfel de proiect strategic s-a desfăşurat şi în ţara noastră, în ultimii trei ani, vizând creşterea competenţelor personalului din IMM-urile din sectorul construcţii, în materie de securitate şi sănătate în muncă, dar şi îmbunătăţirea gradului de informare şi conştientizare al oamenilor de afaceri, al managerilor si al lucratorilor privind prevenirea riscurilor profesionale. @N_

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 51 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 54 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Prețul gazelor a scăzut cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 29 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 24 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

News.ro acum 30 minute
Ţările europene au raportat o creştere bruscă a numărului de cazuri de tuse convulsivă în 2023 şi în primul trimestru din 2024, cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri identificate decât în fiecare dintre cei doi ani anteriori, relatează Reuters. Î

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum o ora
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°