„Da!” era răspunsul ferm al subsemnatului, cu 10 ani în urmă, la întrebarea: „Sunteţi pentru nepedepsirea penală a insultei şi calomniei?” Consideram că libertatea de expresie e mai importantă pentru societatea românească decât sancţionarea penală a afirmaţiilor unui jurnalist sau politician. Ca preşedinte al Clubului Român de Presă am dus o luptă înverşunată pentru asta.

Astăzi, însă, când se pune problema reincriminării în Codul Penal a insultei şi calomniei, nu pot decât să clatin din cap.

Spectacolul degradării presei şi politicii în anii din urmă e greu de privit. Capacitatea de autoreglementare a breslei jurnalistice a ajuns, practic, zero. De fapt, nici nu mai există o astfel de breaslă.

Marea majoritate a jurnaliştilor nu mai vor nicio asociere profesională, lucrează individual, fiecare în tranşeea lui politico-patronală, din care azvârle cu ce-i vine la mână.

Orice mijloace sunt bune pentru a umple de rahat ţintele indicate.

Prin urmare, nu mai pot respinge de plano reincriminarea calomniei. A insultei, da, poziţia subsemnatului rămâne neschimbată. Pentru că e o diferenţă: orice calomnie este şi o insultă, nu orice insultă este şi calomnie. Insulta înseamnă exprimarea unei atitudini a cuiva faţă de tine. Ea poate fi o înjurătură, un blestem, o ocară, un calificativ care nu necesită şi nu pot a fi probate.

„Popescu e un bou”, de pildă. Cei care-l detestă pe Popescu vor aproba cu satisfacţie, ceilalţi vor ignora această afirmaţie. Ea nu poate determina un om care-l preţuieşte cu adevărat pe Popescu să-şi schimbe opinia. Iar ca persoană publică, numitul Popescu e dator să suporte insulta şi să nu răspundă la fel - asta mi se pare a fi în fişa postului.

Cei care nu sunt de această părere îl pot da în judecată pe agresorul verbal, dar în civil. O despăgubire e suficientă.

Considerarea insultei ca faptă penală