Senatorii jurişti au aprobat, astăzi, proiectul USL prin care covrumul la referendum se reduce la 30% din numărul alegătorilor.
Proiectul a fost aprobat în viteză de Comisia juridică a Senatului.
Schimbarea Legii referendumului a fost propusă de un grup de parlamentari USL şi vizează scăderea cvorumului de valabilitate la referendum de la 50% la 30%.
Pe de altă parte, deputatul PSD Florin Iordache a explicat că proiectul propune ca referendumul să fie validat dacă nu mai puţin de 25% din populaţia cu drept de vot se pronunţă.
Propunerea se aplică tuturor tipurilor de referendum, inclusiv celui referitor la revizuirea Constituţiei.
În planurile USL, modificarea pragului de valabilitate al refeerndumului are ca ţintă simplificarea parobării noii Constituţii, care trebuie validată prin referendum.
Şi premierul Victor Ponta a anunţat că susţine proiectul de lege. „Proiectul este făcut exact în baza deciziilor de anul trecut ale Curţii Constituţionale, şi anume un prag identic pentru toate tipurile de referendum, nu doar pentru demiterea preşedintelui sau pentru Constituţie . Se scade doar pragul pentru cei care eventual boicotau referendumul, pentru că boicotul nu este o exprimare a voinţei electorale. Eşti pentru, contra sau să nu împiedici adoptarea unor decizii importante“, a explicat Ponta.
Proiectul de lege urmează să fie discutat de plenul Senatului după care va fi trimis Camerei Deputaţilor, în calitate de for decisional.