Şoferii din România au simţit fiori reci pe spinare, săptămâna trecută, când au “transpirat” în presă detalii despre proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Siguranţă Rutieră. În acesta era stipulată confiscarea maşinii, dacă depăşeşti viteza legală cu 50 km la oră. Zilele trecute, propunerea a fost anulată şi toţi au răsuflat uşuraţi. În alte ţări însă, şoferii nu au avut aceeaşi baftă. Legile unor state ca Germania ori Austria prevăd confiscarea automobilului pentru neplata amenzilor, în Italia rămâi pieton dacă te urci băut la volan, iar în Olanda, o pată de rugină pe caroserie te poate lăsa fără mijloc de transport personal.
În Italia, rămâi fără autoturism dacă eşti prins conducând sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. Dacă ai vreo infracţiune la activ, confiscarea e permanentă, iar poliţia se poate folosi de maşina ta sau o poate scoate la licitaţie, ca să obţină bani de pe urma ei.
În Germania, Grecia şi Slovacia confiscarea automobilului se face pentru neplata amenzilor de circulaţie. În Germania, şi şoferii străini pot rămâne fără maşini, dacă comit infracţiuni grave.
Şi în Austria ţi se ia automobilul, dacă nu achiţi amenzile ori taxele de drum. Dacă eşti la prima abatere, acesta ţi se înapoiază, dar dacă eşti prins din nou pe picior greşit, rămâi definitiv fără el.
Conducerea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, dar şi depăşirea vitezei legale pot duce la confiscare autovehiculului în Marea Britanie. Iar în comitatul Kent, din Anglia, poliţiştii îţi pot lua maşina şi pentru comportament inadecvat, cum ar fi să întorci cu frâna de mână trasă ori să mergi ascultând muzica la maximum.
În statul California, din SUA, şoferul prins de trei ori în stare de ebrietate riscă să-i fie confiscată maşina şi să i se suspende permisul pe o perioadă de trei ani.