Astăzi de la orele 18.00, are loc runda a 26-a a Ligii a III-a. Meciul principal are loc la Baia Mare unde una din principalele candidate la promovare, FC Maramureş primeşte vizita surprinzătoarei formaţii din Cisnădie, care a avut un retur deosebit avansând din zona inferioară până pe podium.
Lidera clasamentului, primeşte vizita formaţiei din Floreşti. Echipa din Tărlungeni, după remiza de la Bistriţa din runda precedentă, are un meci dificil pe propriul teren cu rezervele prim divizionarei din Mediaş, care din zona mediană a clasamentului a coborât până pe locul 13,la numai 3 puncte de retrogradare.
Pentru aceasta, Unirea este atenţionată de intenţiile acestora de a scăpa de zona „fierbinte”. Uniriştii sunt pe val, au un joc bun şi cu siguranţă doresc să urce în clasament. Medieşenii nu au evoluat în runda precedentă, datorită excluderii formaţiei din Zlatna din campionat.
Corona după ce a pierdut cu băimărenii un meci pe care l-au controlat, vor să recupereze în deplasarea de la Reghin. Şi adversara Coronei a stat în runda precedentă, ceea ce poate fi un plus de odihnă pentru cei din Reghin.
Programul complet al rundei: Sănătatea Cluj (11) - AFC Odorhei (15); Unirea Ungheni (5) - Gloria II Bistriţa (10); FC Maramureş Baia Mare (2) - FC Cisnădie (3); Unirea Dej (14) - FC Zalău (6); Seso Câmpia Turzii (1)-Unirea Floreşti (9). Astăzi de la orele 18.00, are loc runda a 26-a a Ligii a III-a. Meciul principal are loc la Baia Mare unde una din principalele candidate la promovare, FC Maramureş primeşte vizita surprinzătoarei formaţii din Cisnădie, care a avut un retur deosebit avansând din zona inferioară până pe podium.
Lidera clasamentului, primeşte vizita formaţiei din Floreşti. Echipa din Tărlungeni, după remiza de la Bistriţa din runda precedentă, are un meci dificil pe propriul teren cu rezervele prim divizionarei din Mediaş, care