Alexandru Dobrescu Lumea e scindata in noi si-ai nostri si ei si-ai lor. Ai nostri va sa zica rubedenii, amici, sustinatori; ai lor va sa zica acelasi lucru, insa din perspectiva inversa. Fireste ca ai nostri au parte de un tratament preferential, in vreme ce ai lor sunt discriminati in perpetuitate: prostii nostri sunt invariabil mai destepti, hotii nostri - mai cinstiti, iar ticalosii nostri - mai cu frica lui Dumnezeu decat pramatiile de similar calibru din tabara cealalta. Se subintelege ca si desteptii nostri se intampla sa fie cu mintea mai agera decat ai lor. In consecinta, daca unul de-ai lor comite o fapta reprobabila, ceea ce e aproape un obicei, ai nostri se grabesc sa-l arate cu degetul si sa ceara pedeapsa maxima; daca insa unul de-ai nostri cade, prin accident, in acelasi pacat, lucrurile nu mai sunt la fel de grave, invocam circumstante atenuante, menite a stimula ingaduinta, si militam pentru o ispasire cat mai blanda a faradelegii, de se poate sub forma de mustrare verbala. Evident ca ai lor reactioneaza aidoma fata de pacatele alor nostri, reclamand un tratament cumsecade pentru pacatosii lor.
Ceea ce nu ne impresioneaza, constituind doar inca un argument al atitudinii lor scandalos de partinitoare. Si, cum ne e peste puteri a tolera o astfel de atitudine, o denuntam indata, cu vigoarea si spiritul justitiar ce ne caracterizeaza asa de bine tocmai pentru ca le lipseste in chip flagrant celorlalti. Care, la randu-le, gandesc si se rostesc la fel despre noi.
Nu e nici o deosebire de esenta intre ai nostri si ai lor. Aplicam cu identic entuziasm dublamasura, ca sa ne invinuim reciproc pe urma de intrebuintarea ei. Pretindem ca aberatiile nascute de ai lor depasesc marginile bunului simt, dar n-avem ochi pentru aberatiile zamislite pe aceeasi cale de ai nostri, trecute cu egala nesfiire printre intruparile depline ale bine
