Mulţi din apropiaţii mei refuză să se mai uite la televizor şi să citească ziare. Dacă votul discreţionar de la 19 aprilie şi abuzurile în trombă de după acea dată au reuşit ceva, ei bine, a reuşit să-i dezlipească pe români de televizor. Neruşinarea crasă, atacul în haită, reducerea "dezbaterilor" la un şuvoi de acuzaţii şi diabolizarea unui singur om - Traian Băsescu -, transformarea lui în ţap ispăşitor al întregii clase politice sunt, totuşi, strigătoare la cer. Există destui români pentru care Traian Băsescu nu era neapărat eroul preferat. Există şi categoria celor care, în 2004, l-au votat doar pentru că erau îngroziţi de perspectiva preşedinţiei lui Năstase. Ei bine, prin atacurile lipsite de orice raţiune pornite prin televiziunile şi presa scrisă dominate de oligarhi, Traian Băsescu a dobândit o susţinere la care nu cred că spera.
Deşi vreme de mulţi ani s-a încercat să i se creeze imaginea unui individ rudimentar, agresiv, vulgar, ce-şi urmăreşte doar presupusele scopuri obscure, mobilizarea inamicilor săi a eşuat. Iată, în schimb, că indivizi din spaţiul politic ale căror atuuri erau date de-o brumă de bunăcreştere, politeţe şi raţiune au căzut în hăurile vulgarităţii fără margine. Campionul absolut al momentului este, dincolo de orice dubiu, Mircea Geoană. Din cloroticul ambasador la Washington n-au mai rămas decât zdrenţele fluturânde ale unei vulgarităţi incontrolabile şi ura fără limite a unui prost strateg şi prost administrator al zestrei partidului.
În cazul lui Geoană nu e vorba - cum ar părea - de-o bruscă defectare a mecanismelor bunului-simţ. Individul e unul din cei mai mari obsedaţi de putere apăruţi în România după 1990. Spre deosebire de alţi politicieni aduşi cu pluta în viaţa publică, Geoană are un plan de ascensiune limpede, pe care l-am mai citat: ambasador-ministru de Externe-premier-preşedinte de stat. Pentru a-l pune în
