Că dincolo de lumina care cade spre apus, cu tot cu roşul şi cu albastrul, cu portocaliul şi cu movul asumat, tot regăsesc, ca de fiecare dată, atâta mister şi taină, cât într-o toacă de mănăstire care adună gândurile unul cu altul, spre aşteptata şi sperata izbăvire.
Că dincolo de lumina care cade spre apus, cu tot cu roşul şi cu albastrul, cu portocaliul şi cu movul asumat, tot regăsesc, ca de fiecare dată, atâta mister şi taină, cât într-o toacă de mănăstire care adună gândurile unul cu altul, spre aşteptata şi sperata izbăvire.
Doar să vezi, doar să asculţi, doar să ai curajul să nu atingi, ci să mângâi cu privirea... şi peste toate, semnul crucii. Ea te poate însoţi în drumul tău de la pământ la cer... hei, dar trebuie să cauţi mult pân-o găseşti, şi nu e uşor, nu-i deloc uşor!
SEMNUL CRUCII. Drumul către cruce e greu de străbătut... şi când mai ştii că odată, tu singur ai dus-o în spate un munte întreg..., iar acum în fiecare primăvară urci acelaşi deal pentru a putea lăsa pe ea o lacrimă, măcar una... şi fruntea ta plecată, şi atingerea ei cu inima ta zdrobită şi ruptă în două, şi muzica asta venită din adâncuri sau în egală măsură din Cer. Într-o zi vei cădea pe ea de oboseală, de atâta suferinţă, de atâta aşteptare, de aşa de multă dorinţă de izbăvire... şi poate că dorinţa ta de izbăvire va avea în sfârşit un sfârşit! Crucea ca un simbol al suferinţei, dar şi al izbânzii, crucea ca o cale spre mântuire, dar şi începutul sau sfârşitul durerii tale... crucea ca o ameninţare?... crucea ca o măsură a tânguirii şi a limitei umane, crucea ca un echilibru, ca o cale, ca o osândă şi ca un praznic de supravieţuire, ca o alegere între moarte şi nemurire. Semnul crucii e făcut atunci când crezi că Dumnezeu te vede şi că e primit? Sunt unii semeni de-ai noştri care nu iartă nici un lăcaş sfânt fără a se închina când trec prin p
