Hocheiştii de la Corona Braşov au renăscut parcă de la sosirea noului antrenor, Peter Mikula. După ce vineri seara au trecut de Miskolc cu 1-0, prin golul reuşit de Robert Peter, duminică, sportivii braşoveni au făcut scor cu Ujpest Budapesta. Meciul de vineri a fost dominat destul de clar de braşoveni, chiar dacă au câştigat la limită, însă în partida de duminică seara, Corona a zburdat pe gheaţă. Attila Borsos în două rânduri, Richard Filip şi căpitanul Jozsef Adorjan au făcut ca scorul primei reprize să fie 4-0 pentru Corona în partida cu Ujpest. Gazdele s-au relaxat în debutul reprizei secunde iar oaspeţii nu au stat pe gânduri, profitând şi de ezitările lui Rajmond Fulop între buturile braşovene. Sziranyi şi Rusznyak au dus scorul la 4-2 pentru Corona, după care Peter Robert a marcat pentru 5-2. Oaspeţii au mai reuşit un gol, prin Roczanov, însă finalul de repriză le-a aparţinut tot gazdelor, care au punctat de încă două ori, prin Zoltan Pal şi Robert Peter. Furia braşovenilor a continuat şi în ultima repriză, când Corona a înscris de încă 4 ori, prin Milan Varga, de două ori, Levente Zsok şi Casey Bartzen. Ultimul gol al meciului a fost înscris de oaspeţi, în ultimul minut, prin Gergely. A fost prima partidă câştigată la scor După 31 de partide, Corona a acumulat 50 de puncte şi este la egalitate cu Miskolc, însă gruparea de sub Tâmpa a câştigat 3 din cele 4 meciuri directe. Marţi, de la 17:30, Corona va juca ultima partida pe teren propriu din sezonul regulat de Liga Mol, împotriva celor de la Alba Volan Sapa Szekesfehervar. Hocheiştii de la Corona Braşov au renăscut parcă de la sosirea noului antrenor, Peter Mikula. După ce vineri seara au trecut de Miskolc cu 1-0, prin golul reuşit de Robert Peter, duminică, sportivii braşoveni au făcut scor cu Ujpest Budapesta. Meciul de vineri a fost dominat destul de clar de braşoveni, chiar dacă au câştigat la limită, în