Fără nici un dubiu, trăim încă sub zodia, sub spectrul lui Caragiale. Opera lui Caragiale este atât de actuală, încât izbeşte cu furie şi astăzi. Care să fie misterul? Simplu: Caragiale, urmaşul unor plăcintari greci, nu inventa. Scria de-spre societatea românească simplu, la obiect. Nu-i deloc o comedie, ci o radiografie a unei naţiuni. Capodopera lui, “O scrisoare pierdută”, este un fapt real. Caragiale s-a dus la Târgovişte să-l viziteze pe bunul său prieten Alexandru Vlahuţă, care era suplinitor de limba franceză la gimnaziul “Ienăchiţă Văcărescu”. Acesta i-a povestit tărăşenia, pentru că personajele din “O scrisoare pierdută” chiar au existat în realitate. Vlahuţă i-a relatat toate încurcăturile create de o scrisoare rătăcită. Iar Caragiale a putut să-i cunoască pe eroii comicei întâmplări. Unii presupun chiar că s-a întâlnit cu Nae Caţavencu, cu Pristanda, a fost în vizită la Zoe Trahanache, pentru a-i studia ticurile. Ăs- ta-i adevărul! În perioada interbelică, un ziarist tenace a găsit în casa avocatului Ciornei, căsătorit cu o târgovişteancă, o fotografie a poliţistului Pristanda, unchiul doamnei Ciornei. Da, au existat în realitate Fănică Tipătescu, coana Zoe şi Nae Caţavencu! Pentru satira sa, Caragiale a fost atacat deseori, chiar de unii naţionalişti care au văzut în opera “grecoteiului” mai mult o băşcălie la adresa românilor. Bietul Caragiale nu făcea decât să stenografieze racilele unui popor. Era un biet narator, făcea procese- verbale ale moralităţii dâmboviţene. Nimic nu s-a schimbat! Caţavencu trăieşte printre noi şi zilnic se pierde câte o scrisoare!!