Combinaţia letală între creşterea preţurilor, şomaj, prescrierea ipotecilor şi stagnarea salariilor a forţat mii de familii de americani să apeleze la hrana zilnică oferită prin intermediul centrelor sociale pentru foame şi sărăcie, aşa-numitele "food-bank".
Până şi persoanele odată mai înstărite, cum ar fi posesorul unui Roll Royce, acum aleg să-şi potolească foamea cu alimentele nesănătoase ale unui fast-food. Pe fondul crizei economice, foametea este o problemă pentru americani şi pentru instituţiile SUA care încearcă să diminueze problema. Primul pas pe care l-am făcut în încercarea de a afla cum ar face faţă unei asemenea provocări România a fost să constatăm care este situaţia cantinelor sociale. Numărul americanilor care nu reuşesc să asigure o masă zilnică suficientă pentru întreaga familie creşte din cauza crizei economice tot mai accentuate, potrivit informaţiilor postate pe site-urile food-bank-urilor din SUA. La noi, potrivit statisticilor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, numărul celor care îşi primesc hrana zilnică de la cantinele sociale a scăzut comparativ cu anul trecut. Dar criza încă nu ne-a lovit cu toată furia ei.
FOAMETEA, ÎN CIFRE
În SUA sunt generalizate parteneriatele încheiate între stat, organizaţii neguvernamentale şi societăţi comerciale private, marile companii producătoare de alimente ori lanţuri celebre de supermarket-uri fiind donatoare fidele către food-bank-urile. Cifrele foametei variază de la regiune la regiune, însă studiul per ansamblul SUA arată că majoritatea clienţilor băncilor de alimente sunt pensionarii şi tinerii sub 18 ani.
La noi aceste parteneriate sunt încă firave (69), majoritatea ajutoarelor oferite oamenilor care nu-şi pot asigura hrana zilnică fiind suportată de la bugetul de stat ori de la bugetele locale (115).
NEWYORKEZII: MAI ÎNTĂI DATORIILE ŞI