România şi-a depăşit şi în 1989 norma de maculatură adunată din şcoli, ca şi pe cea de sticle şi borcane, de castane şi de... cultură la hectar.

Ecologişti din faşă, elevii români aveau obligaţia să aducă la şcoală, în fiecare trimestru, cel puţin 20 de kilograme de maculatură, plante medicinale şi materiale reciclabile. Nimic rău, de altfel, în a proteja spaţiile verzi şi a avea grijă de mediu, însă felul în care se impunea colectarea ca economie şi reciclare a materialelor făcea din ecologie o altă parte a propagandei comuniste, hulite de cei mai mulţi români.

"Făceam curăţenie în bibliotecă o dată pe trimestru, strângeam hârtiile din parc şi adunam ziarele cumpărate de bunici pentru norma trimestrială de maculatură. Era obligatoriu. Aşa am devenit şi comandant de detaşament, cu şnurul galben atârnat între umăr şi piept, datorită unui tir încărcat cu maculatură pe care tata l-a adus la şcoală când eram în clasa a patra, salvând astfel onoarea întregii clase", mărturiseşte Marius Pascu, unul dintre foştii fruntaşi ai Şcolii 279 din Bucureşti.

După mulţi ani de colectare obligatorie, în 1989 se simplificaseră lucrurile mai peste tot, printr-un acord mutual între opresori şi opresaţi. Diriginţii, comandanţii de unitate şi directorii şcolilor încercau să evite situaţiile absurde, ajungând la un acord nescris cu părinţii elevilor, astfel încât colectarea devenise o muncă de grup la care fiecare contribuia cu ce putea ca să salveze onoarea întregului colectiv. "Pentru verii mei mai mari au fost ani de coşmar, când alergau ca nebunii după roşcove, din categoria plantelor medicinale obligatorii, colectate în vacanţa de vară, după flori de tei, măceşe, muşeţel, castane, sticle şi borcane. La mine a fost mai uşor. Mi-aduc aminte cum diriginta o chema pe mama la şedinţa cu părinţii, unde se întreba cine ar putea să aducă la şcoală mai