Starea senatorului PSD Antonie Iorgovan s-a agravat, vineri, a declarat, pentru Antena 3, directorul Spitalului Universitar, Gheorghe Iana.
O comisie de medici din cadrul Spitalului Municipal va hotari daca Iorgovan va putea fi transferat pentru o noua interventie chirurgicala la clinica din Viena, conform Realitatea Tv.
La cererea expresa a senatorului si a familiei sale au fost deja stabilite un consult si o eventuala operatie in strainatate. Clinica din Austria a pregatit un avion special in care se vor afla doi medici, care vor asigura primul ajutor pe durata zborului.
Insa medicii vor stabilii abea maine dimineata, dupa ce vor face o noua evaluare a starii de sanatate a senatorului, daca vor acorda sau nu aviyul pentru zbor.
Antonie Iorgovan a fost internat, la 18 septembrie, in stare grava, la clinica de oncologie a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, prognosticul medicilor fiind rezervat in privinta evolutiei sale.
Senatorul Antonie Iorgovan a fost transferat la inceputul acestei luni la o clinica din Viena dupa ce a stat internat mai mult de o saptamana la Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals".
Apropiati ai lui Iorgovan, printre care Senatorul PSD Serban Nicolae au declarat la acel moment ca internarea acestuia la Institutul "Matei Bals" a fost programata dinainte si ca senatorul face un tratament regulat, care implica prezenta la spital, pentru cate o saptamana. Nicolae a precizat si ca impreuna cu Ion Iliescu l-a vizitat pe Iorgovan la spital si au putut observa atunci ca senatorul Iorgovan a luat cateva kilograme in greutate.
Antonie Iorgovan, in varsta de 59 de ani, a fost operat in primavara de un cancer la pancreas, intre timp urmand un tratament cu citostatice, care impune internarea sa periodica in spital.
- Antonie Iorgovan, la reanimare, dup