Proaspăt sosit din Canada, după victoria în faţa lui Librado Andrade, Lucian Bute a demonstrat că nu şi-a uitat originile.
Înarmat cu dulciuri, campionul mondial al categoriei supermijlocii în versiunea IBF şi-a început week-endul la Pechea unde, în clădirea căminului cultural, a strâns toţi micuţii din comună, pentru a le face cadouri de Crăciun.
„M-a mirat faptul că cei mici au venit să mă vadă, pe un viscol de nedescris. M-am bucurat să fiu, chiar şi pentru o zi în postura lui Moş Crăciun", a spus Bute.
Campionul le-a oferit celor mici dulciuri şi alte mici surprize. După acţiunea din comuna natală, Bute a plecat vineri către comuna Costache Negri, locul de unde este originar unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, Emanoil Savin.
Ca să intre cât mai bine în pielea personajului, boxerul a petrecut mai bine de 12 ore blocat în zăpadă, ajungând la destinaţie de-abia în cursul nopţii de sâmbătă, în jurul orei 2.30. După ce s-a pus pe picioare, cu o cană de vin fiert şi un somn bun, „Moşul" cu mânuşi şi-a continuat drumul spre inimile celor mici.
Emilia Niculescu, primarul din Costache Negri, a declarat : „A fost impresionant să îi vezi pe cei mici strângându-se în jurul lui Lucian".
Bute promite ca acest gen de acţiune să nu fie una singulară. „Este o experienţă deosebită şi sper să pot să le ofer copiilor cadouri în fiecare an. Nimic nu se compară cu zâmbetul celor mici", a spus Bute.
Cu rolul de Moş Crăciun îndeplinit, pecheanul s-a întors la cele lumeşti, plecând spre casa părintească, unde urmează să sacrifice tradiţionalul porc de Crăciun. „Am păstrat şi eu în maşină două sacoşe de dulciuri, în caz că voi rămâne iarăşi în drum", a mai declarat el.