Nici unei prostituate nu-i trece prin cap că ar putea într-o zi să alerge disperată după maşina jandarmilor.
Cu atât mai puţin P.A.L., o clujeancă ce-şi făcea veacul prin cartierul Bartolomeu. Joi seara, în jurul orei 19.00, tânăra a fost agăţată de un client, în parcarea benzinăriei Mol. La un moment dat, clientul a devenit agresiv. „I-a astupat gura cu mâinile pentru a nu ţipa şi a încercat să o târască. Din cauza faptului că aceasta se zbătea, cel în cauză a continuat să o lovească cu genunchii în zona coastelor şi a ameninţat-o cu moartea. Opunând rezistenţă, victima l-a muşcat de încheietura mâinii. Astfel a scăpat şi a reuşit să fugă, îndreptându-se către maşina Jandarmeriei, aflată în apropiere”, a declarat cpt. Mihaela Boroş, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov. Jandarmii au intervenit şi l-au reţinut pe bărbatul în cauză, în vederea desfăşurării cercetărilor ulterioare. Nici unei prostituate nu-i trece prin cap că ar putea într-o zi să alerge disperată după maşina jandarmilor.
Cu atât mai puţin P.A.L., o clujeancă ce-şi făcea veacul prin cartierul Bartolomeu. Joi seara, în jurul orei 19.00, tânăra a fost agăţată de un client, în parcarea benzinăriei Mol. La un moment dat, clientul a devenit agresiv. „I-a astupat gura cu mâinile pentru a nu ţipa şi a încercat să o târască. Din cauza faptului că aceasta se zbătea, cel în cauză a continuat să o lovească cu genunchii în zona coastelor şi a ameninţat-o cu moartea. Opunând rezistenţă, victima l-a muşcat de încheietura mâinii. Astfel a scăpat şi a reuşit să fugă, îndreptându-se către maşina Jandarmeriei, aflată în apropiere”, a declarat cpt. Mihaela Boroş, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov. Jandarmii au intervenit şi l-au reţinut pe bărbatul în cauză, în vederea desfăşurării cercetărilor ulterioare.