Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul Otopeni: 19 de curse TAROM au întârzieri, iar nouă au fost anulate

Publicat in Adevarul, miercuri 1 decembrie 2010 ·

Mai mult de 30 de curse interne şi externe vor avea întârzieri, miercuri, pe Aeroportul "Henri Coandă", din cauza condiţiilor meteorologice.

UPDATE Compania TAROM a anunţat că 19 curse ale companiei, programate pentru miercuri, au întârzieri între două şi trei ore, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, iar nouă zboruri au fost anulate. Pasagerii curselor anulate vor fi reprogramaţi pe următoarele zboruri.

"Condiţiile meteo nefavorabile au impus necesitatea degivrării tuturor avioanelor, proces ce se desfăşoară anevoios, din cauza depunerii continue a unui strat de gheaţă pe fuselajul aeronavelor", informează un comunicat al companiei.

Au fost anulate următoarele zboruri:

- Bucureşti spre Oradea, Satu Mare, Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu, Atena, Zurich, Instanbul, toate cu retur.

- Sibiu - Munchen - Sibiu.

Este vorba despre 27 de curse ale Companiei TAROM, dintre care 6 interne şi 21 externe, şi de alte patru ale altor companii aeriene, a precizat purtătorul de cuvânt al Aeroportul Otopeni, Valentin Iordache, pentru Mediafax.

* Cursele interne: Oradea, Satu Mare, Sibiu, Iaşi şi două la Cluj.

* Cursele externe: Viena, Paris, Barcelona, Belgrad, Madrid, Kiev.

După ora 11.00, este posibil ca aceste curse să poată decola.

De asemenea, au fost anulate o cursă Carpatair, care trebuia să decoleze spre Timişoara, şi o cursă care trebuia să vină de la Geneva, dar nu a putut decola din cauza condiţiilor meteo de acolo.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum 44 minute
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 26 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum 54 minute
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum o ora
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum o ora
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Lupta lui Mike Tyson cu Jake Paul, star de pe YouTube, va fi considerată meci profesionist de box

HotNews acum 56 minute
Mike Tyson (58 de ani, fost campion mondial la categoria grea) și Jake Paul (vedetă de pe YouTube) se vor întâlni pe 20 iulie. Partida de box va fi considerată una profesionistă. Mike TysonFoto: Allen J Schaben/Los Angeles Times / Shutterstock Edito

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

19°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°