Creşterea preţului gazelor naturale, de la începutul acestei luni, riscă să se transforme într-un veritabil genocid al românilor. Nu al tuturor, ci al celor care şi-au făcut iluzii că încălzirea pe bază de gaze îi va scăpa de frigul moştenit în oase de pe vremea lui Ceauşescu.
După 1990, odată cu colapsul-economic-al termoficării, a luat avânt înlocuirea acesteia cu centrale de apartament. Gazele erau încă subvenţionate şi nici piaţa mondială nu reacţionase violent la multiplele crize prin care treceam. Au fost vreo 10 ani de aur pentru negustorii de echipamente şi pentru instalatori. Părea să se fi instalat acea atmosferă caldă, după care tânjiseră atâta vreme oamenii speriaţi de frigul, foamea şi frica ce făcuseră ravagii în ultimii ani de comunism.
N-a fost însă nevoie să treacă prea mult pentru ca aceiaşi nemulţumiţi-mulţumiţi să constate că nici capitalismul nu e raiul pe pământ.
Preţul gazelor a crescut continuu şi, odată cu el, butonul căldurii s-a răsucit tot mai mult spre zero. Deja, în multe locuinţe de oameni cu venituri mici, centrala de apartament s-a transformat într-o mobilă ornată cu dantele şi bibelouri. În case este din nou frig şi perspectiva pe care o aduce noul preţ este una care le îngheaţă oamenilor şi bruma de speranţă cu care au mai rămas.
Cei care au putut s-au întors la termoficare. Ceilalţi, ca pe vremuri, pun o haină în plus şi urmăresc cu spaimă buletinele meteorologice. Şi-au fă- cut-o cu mâna lor!-ar putea să spună cel care stă comod în faţa şemineului, fără grija facturii. Dar se înşeală. Figura le-a făcut-o un stat incapabil să-şi prevadă o politică pe termen lung, să-şi stabilească priorităţile şi căile de atingere a lor. În locul unor dezbateri sau a unor proiecte realiste, reprezentanţii autorităţilor au asistat pasivi la toată această agitaţie buimacă ce-i aduce acum pe cei mai defavorizaţi dintre semenii