Preşedintele american Barack Obama a fost foarte clar în discursul său de reînvestitură: în cel de-al doilea mandat se va ocupa, mai ales, de problemele interne. Numai că restul lumii nu prea este de acord cu asta, comentează CNN.
Obama a făcut planul pentru următorii patru ani, susţinând, mai presus de toate, o viziune progresivă a unei ţări mai puţin discriminatoare şi mai concentrată pe justiţie. Este de înţeles, spune CNN, deoarece mare parte a primului său mandat s-a consumat într-un haos economic. Acum chiar se poate concentra pe acţiuni care să aducă în inimile americanilor speranţa şi schimbările promise încă din campania din 2008.
Dar cea mai şocantă parte din discursul lui Barack Obama a fost cum a ignorat restul lumii: în cele 20 de minute ale discursului, a alocat doar un minut politicii externe. „Vom încerca să rezolvăm problemele cu celelalte naţiuni într-un mod paşnic. Ţara va rămâne ancora unor alianţe puternice şi va susţine democraţia. SUA trebuie să fie o sursă de speranţă pentru cei săraci, bolnavi, marginalizaţi şi pentru victimele prejudecăţilor şi să susţină demnitatea umană şi justiţia“, a spus liderul de la Casa Albă în discursul său.
În rest, nu a mai spus absolut nimic despre zecile de mii de oameni ucişi de dictatori, aşa cum se întâmplă în Siria. Nu a adăugat nimic nici despre lupta pentru drepturile democratice din locuri ca Egipt, care este ţara ce dă tonul Orientului Mijlociu. Nimic nici despre represaliile împotriva libertăţii de expresie sau despre încercarea de a înăbuşi democraţiile existente. Toate acestea ar fi fost vorbe de încurajare pentru cei care împărtăşesc valorile americane de libertate şi dreptate, cum ar fi cei din Egipt, China, Iran, Rusia sau Mali, mai scrie publicaţia citată.
În timp ce Obama plănuieşte să-şi dedice timpul unor eforturi pe plan intern, un număr destul de mare d