Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marele Premiu de Formula 1 al Indiei nu va fi organizat în 2014

Publicat in Pro Sport, miercuri 31 iulie 2013 ·

Marele Premiu al Indiei nu va fi organizat în 2014, însă va reveni anul următor în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1, au anunţat, miercuri, oficiali ai Federaţiei Indiene de Autmobilism şi adminsitratorul drepturilor comerciale ale F1, Bernie Ecclestone, informează AFP.

Ecclestone şi-a exprimat dezamăgirea pentru absenţa Grand Prix-ului indian din calendarul pentru 2014, dar a precizat că s-a ajuns la un acord pentru revenirea cursei în 2015, într-o altă perioadă a anului, în luna martie, faţă de luna octombrie, cum este în prezent.

"Lunile octombrie şi noiembrie ne conveneau mai mult, deoarece condiţiile meteo sunt mai bune şi e o perioadă de sărbătoare în India. Dar nu vor fi probleme dacă responsabilii Formulei 1 vor dori ca noi să organizăm cursa în martie", a declarat Sameer Gaur, preşedintele comitetului de organziare.

Calendarul sezonului 2014 va fi anunţat în luna septembrie, dar, conform informaţiilor disponibile până în prezent, se va renunţa la Marile Premii ale Indiei şi, probabil, Coreei de Sud, şi vor apărea trei curse noi faţă de anul acesta, Grand Prix-urile Rusiei, Austriei şi Marele Premiu al Americii, de la New Jersey.

MEDIAFAX

Marele Premiu al Indiei nu va fi organizat în 2014, însă va reveni anul următor în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1, au anunţat, miercuri, oficiali ai Federaţiei Indiene de Autmobilism şi adminsitratorul drepturilor comerciale ale F1, Bernie Ecclestone, informează AFP.

Ecclestone şi-a exprimat dezamăgirea pentru absenţa Grand Prix-ului indian din calendarul pentru 2014, dar a precizat că s-a ajuns la un acord pentru revenirea cursei în 2015, într-o altă perioadă a anului, în luna martie, faţă de luna octombrie, cum este în prezent.

"Lunile octombrie şi noiembrie ne conveneau mai mult, deoarece condiţiile meteo sunt mai bune şi e o perioadă de sărbătoare

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 23 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 45 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°