Un fost diplomat saudit a lansat un atac dur la adresa personajului de desene animate care a cucerit inimile copiilor. Sursa: Reuters
Un cleric musulman i-a declarat război celebrului personaj de desene animate Mickey Mouse şi militează pentru „uciderea“ acestuia. Motivul: şoarecele este „unul dintre soldaţii Satanei“ şi tot ce este atins de acest animal devine spurcat, relatează „The Daily Telegraph“.
Şeicul Muhammad Munajid, un fost diplomat al Arabiei Saudite la Washington, avertizează că răul a fost deja comis, pentru că desenele animate precum „Tom şi Jerry“ sau „Mickey Mouse“ i-au făcut pe copii să creadă că şoriceii sunt creaturi simpatice. Şeicul a invocat în sprijinul afirmaţiei sale legea islamică, sharia, care spune că toţi şoarecii trebuie omorâţi, fie că sunt reali sau personaje de desene animate.
Învăţături despre şoareci
Clericul a făcut această afirmaţie în timpul unei emisiuni religioase a postului arab al-Majd TV, unde fusese invitat pentru a prezenta învăţăturile islamului în privinţa şoarecilor. „Şoarecele este unul dintre soldaţii Satanei, care îl şi controlează“, a declarat clericul, adăugând că este un animal spurcat.
„Dacă un şoarece cade într-un bol cu mâncare solidă, trebuie să aruncaţi şoarecele precum şi bucăţile de mâncare atinse de el, iar dacă mâncarea este lichidă, trebuie să o aruncaţi cu totul, deoarece şoarecele este un animal impur“, a explicat acesta. „Legea islamică spune că şoarecele este o creatură respingătoare şi care corupe. Cu ce ochi credeţi că văd astăzi copiii şoarecii, după «Tom şi Jerry?»“, a întrebat, indignat, clericul.
El a recunoscut că Mickey Mouse a devenit un personaj extraordinar, chiar dacă, potrivit legii islamice, el trebuie „ucis în toate cazurile“.
Luna trecută, şeicul a condamnat Jocurile Olimpice de la Beijing, p