Nu-i nici un secret, nu-i nici o noutate: sistemul educational romanesc este de ani buni in plina degringolada. Reforma in educatie a inceput, dar o reforma pe sarite, fara coerenta. Fiecare ministru care a venit a facut ce s-a priceput mai bine, dar fara sa incerce sa vada ceea ce a facut bun cel dinaintea lui, fara sa aiba o viziune clara a ceea ce inseamna reforma. Aceasta lipsa de coordonare si cirpaceala pripita numai bine nu au facut invatamintului romanesc. Carentele sistemului au fost semnalate in repetate rinduri, de la examene prost gindite, la programe si legislatii, nu are rost sa insist.
Pe de alta parte, o piedica majora in revirimentul educatiei o constituie mentalitatea guvernantilor, pentru care educatia nu a constituit niciodata o prioritate, asta daca nu luam in calcul declaratiile si promisiunile electorale. Perspectiva ingusta a politicienilor asupra problemei a condus la o subfinantare cu efecte catastrofale. Considerat un sector neproductiv, invatamintul a ajuns la limita subzistentei, de unde o multime de probleme: scoli darapanate, fara dotari, abandon scolar, profesori slabi sau demotivati, examene de admitere la facultate inflationiste, care nu reflecta o pregatire reala. Ceea ce ignora politicienii este faptul ca viitorul Romaniei nu are cum sa fie roz in situatia data. Daca nu investesti in oameni buni, nici nu ai de cistigat. Or, la ora actuala, cei care ramin in invatamint sint fie cei buni si pasionati, putini la numar, fie oameni slab pregatiti, dupa cum arata statisticile la examenele de titularizare. Cei buni, cum isi gasesc un debuseu, cum dau bir cu fugitii. Si cine ar putea sa-i condamne, cind este vorba de propria supravietuire?
Sa ceri unui tinar absolvent sa faca apostolat cu 500 de lei, cind numai chiria pentru o garsoniera ajunge la 900 de lei, mi se pare absurd si inuman. Si asa, oameni capabili,
