Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închisoare pentru şantajiştii din Şimleu Silvaniei

Publicat in Magazin Salajean, joi 5 septembrie 2013 ·

Doi dintre cei patru sălăjeni trimişi în judecată pentru că au şantajat un bărbat din Nuşfalău, care nu rambursase la termen suma împrumutată de la unul dintre învinuiţi, vor ajunge după gratii, au decis magistraţii Judecătoriei Zalău. Ceilalţi doi inculpaţi au primit închisoare cu suspendare.

Cea mai mare pedeapsă, respectiv patru ani de închisoare cu privare de libertate, a primit-o şimleuanul Florinel Pisle, găsit vinovat de şantajarea a două persoane. Acesta a fost condamnat, iniţial, la un an de închisoare pentru unul dintre capetele de acuzare, şi la opt luni, pentru cel de-al doilea. Cum infracţiunile de şantaj au fost săvârşite şi descoperite în cursul termenului de încercare pentru o condamnarea anterioară, pedeapsa lui Pisle a fost majorată la patru ani.

Pentru complicitate la şantaj Sorin Popovici, din Cehei, a fost condamnat la patru luni de închisoare, însă pedeapsa a fost majorată la un şi opt luni de închisoare cu executare, întrucât infracţiunea a fost comisă tot în perioada de încercare pentru o condamnarea anterioară.

Zălăuanul Mircea-Paul Chişiu a primit opt luni cu suspendare condiţionată cu un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, tot pentru complicitate la şantaj, iar Vasile-Gheorghe Komiati, din Şimleu Silvaniei, s-a ales cu 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani.

La finele lunii mai, oamenii legii i-au prins în flagrant pe şantajişti în tomp ce primeau 4.500 de euro de la Szocs Zoltan Geza. Acesta din urmă împrumutase în 2005, de la Chişiu, 5.000 de euro, însă nu a mai respectat obligaţiile contractuale. În aceste condiţii, Pisle, Popovici şi Komiati şi-au oferit „serviciile” creditorului pentru recuperarea datoriei, în schimbul unui comision. Cum creditorul nu avea posibilitatea recuperării pe cale legală a împrumutului, a fost de acord cu propunerea co-învinuiţilor, susţin p

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°