Tudor Octavian a debutat ca publicist in 1968, cu un volum de "Povestiri diferite", prefatat de Adrian Marino. Timp de decenii, a sustinut rubrici de critica de arta in diferite reviste de cultura si cotidiane. A publicat mai multe volume de proza si cinci monografii de arta. Intr-un interviu mai de demult, spunea ca "lucrul cel mai important in munca unui scriitor e cafeaua". De curand, i-a aparut la Editura Polirom un volum care se cheama "Povestiri la cafeaua de dimineata".
- Esti singurul "scriitor la ziar" pe care-l cunosc, adica un om capabil sa traiasca numai din scris/vorbit, sa nu fie "incadrat", cum se spunea undeva. Cat de greu este in lumea haotica de azi si in lumea dezordonata a presei de azi?
- "Jurnalul National", in care public eu, e o institutie foarte ordonata, iar canalul TV Realitatea, la care colaborez de cativa ani e, foarte probabil, cel mai ordonat dintre toate. Cat priveste "incadrarea in munca", aceasta e reala, doar ca intr-un chip particular, in felul in care am socotit, dupa 1990, ca-mi asigura o libertate a scrisului completa. Practic, indiferent ca sunt angajat cu carte de munca sau pe contract, scriu si spun ce gandesc. Scriu numai ce vreau ori, mai bine zis, ce-mi place. Scriu numai din placerea scrisului fara oprelisti. Numai placerea da stil. Am jurat, in fata oglinzii, sa nu ingadui nimanui sa-mi spuna: scrie asta sau scrie asa. Printr-un miracol, pe care nu incerc sa-l deranjez cu intelegerea, scriu ce poftesc si cum socotesc eu ca trebuie scris si mai sunt si platit convingator ca sa lucrez in acest regim. Putea sa nu se intample, dar uite ca se intampla. Uneori, parca aud o voce de sus, din inaltul soartei, care ma ameninta: "Tudore, gata, te-ai distrat destul, acum o sa treci in rand cu ceilalti". Ei, bine, n-o sa trec in rand cu nimeni. Daca e sa fie tot asa, e perfect, daca nu se mai
