"Centralul" a mărturisit că abia aşteaptă să conducă un meci pe cel mai mare stadion din ţară. "Din 2008 m-am tot antrenat pe lîngă schelele de-acolo, să mă obişnuiesc cu locul"
- Domnule Tudor, ce facem cu nebunia din fotbalul românesc?
- Nimic nu e ciudat sau întîmplător. Totul se poate explica!
- Să discutăm despre recentele accidentări urîte din campionat.
- Ceea ce ne învaţă pe noi la cursuri trebuie pus cît mai rapid în aplicare! Adică toleranţă zero pentru durităţi. Am primit aceste sfaturi de la un arbitru mare, Pierluigi Collina: «Nu mă interesează numărul de cartonaşe pe care le arată un arbitru şi nu vreau arbitri drăguţi. Vreau arbitri corecţi»», spune el. Mi se pare corect să aplic ce văd la aceste cursuri pentru că picioarele jucătorilor valorează milioane bune de euro.
- Şi puteţi evita astfel de dueluri?
- Ca arbitru trebuie să-i protejezi pe jucători cu toate mijloacele regulamentare. Eu mi-aş dori să fiu un steag de colţ, dar e greu să fii discret cînd există intrări dure. Trebuie să am grijă de cei mai buni jucători, de cei mai valoroşi, e absolut normal să fiu aspru cu cei care nu respectă jocul curat.
"Pe mine nu mă sună nimeni"
- Fiecare greşeşte, Alexandru Tudor a făcut-o?
- Păi, daţ cum! Nu pot să spun că am avut meciuri în care să nu greşesc.
- Se aud tot mai des cuvinte ca "şpagă", "mită", "blat" şi altele. Ţi s-au făcut avansuri în fotbal?
- Datoria unui arbitru este să scrie în raport cînd se întîmplă asta. Eu am făcut-o şi s-au luat măsuri împotriva acelei persoane. Am urmărit cazurile respective, iar cei vinovaţi au plătit.
- Cum se vede dinspre arbitri discuţia asta din jurul blaturilor? Mai există blaturi în România?
- De exemplu, am scris în raportul unei partide că am avut parte de un meci ciudat. Dar pot spune c