Castigul salarial mediu net a fost de 1.356 lei in luna mai, in scadere cu 3,7%, respectiv 52 de lei, fata de luna anterioara, cele mai mari valori inregistrandu-se in activitatile de transporturi aeriene, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante, potrivit datelor INS, citate de Mediafax.
Comparativ cu mai 2008, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,7%.
Astfel, salariul mediu net inregistrat in activitatile de transporturi aeriene a fost de 3.296 lei, in timp ce salariul lunar primit de angajatii din hoteluri si restaurante a fost de 765 lei, valoarea pentru aceasta categorie mentinandu-se constanta comparativ cu luna aprilie, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).
In mai, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.855 lei, cu 3,9% mai mic fata de luna precedenta.
Nivelul castigului salarial mediu net s-a situat in scadere in majoritatea activitatilor economice comparativ cu aprilie, cand au fost acordate prime ocazionale, respectiv premii de Paste, precum si sume din profitul net, dar si pe fondul realizarilor de productie mai mici in mai.
Astfel, in activitatile de intermedieri financiare activitatea s-a diminuat cu peste 15%, cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii, unde scaderea a fost de 20,9%, iar in sectorul extractiei carbunelui superior si inferior s-a inregistrat o contractie a productiei de 15,9%.
Alte scaderi au fost consemnate in telecomunicatii, industria metalurgica, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, fabricarea produselor din tutun, cuprinse intre 11% si 14%, in timp ce in alte domenii precum extractia minereurilor metalifere, captarea, tratarea si distributia apei, activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune, real