Brighton College, din Marea Britanie, are în plan crearea a 12 filiale în toată lumea, printre care şi o şcoală în România. Instituţia de învăţământ, cotată drept cea mai bună din Anglia, cu o traditie de 164 de ani, va deschide două şcoli în Abu Dhabi şi are planuri să deschidă altele în Mauritius, Oman, Iordania, România, Vietman şi India, conform anunţului publicat pe site-ul său. Investiţia se va realiza cu ajutorul organizaţii asociaţiei Bloom Properties, deţinută de National Holding of Abu Dhab, din Emiratele Arabe, ridicându-se la suma de 10 miliarde de dolari.
Copiii care vor învăţa în această instituţie vor trebui însă să aibă părinţi cu dare de mână: taxa anuală la Colegiul Brighton este de 25.600 de lire sterline, adică aproximativ 27.000 de euro.
Un reprezentant al Colegiului Brighton a declarat că filialele internaţionale vor genera venituri suplimentare, din care se vor finanţa burse pentru elevi. Brighton College, din Marea Britanie, are în plan crearea a 12 filiale în toată lumea, printre care şi o şcoală în România. Instituţia de învăţământ, cotată drept cea mai bună din Anglia, cu o traditie de 164 de ani, va deschide două şcoli în Abu Dhabi şi are planuri să deschidă altele în Mauritius, Oman, Iordania, România, Vietman şi India, conform anunţului publicat pe site-ul său. Investiţia se va realiza cu ajutorul organizaţii asociaţiei Bloom Properties, deţinută de National Holding of Abu Dhab, din Emiratele Arabe, ridicându-se la suma de 10 miliarde de dolari.
Copiii care vor învăţa în această instituţie vor trebui însă să aibă părinţi cu dare de mână: taxa anuală la Colegiul Brighton este de 25.600 de lire sterline, adică aproximativ 27.000 de euro.
Un reprezentant al Colegiului Brighton a declarat că filialele internaţionale vor genera venituri suplimentare, din care se vor finanţa burse pentru elevi.