Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înjurăturile şi tăcerile unui popor umoristic şi răbdător

Publicat in Jurnalul, marți 29 noiembrie 2011 ·

Registrul inferior al libertăţii de exprimare se rezumă la libertatea de a înjura. Dezlegând uşor strânsorile din presă şi dând tonul la invective, Traian Băsescu a generat exces de derizi­u­ne, transformând un atribut demo­cratic minor într-o armă abil folosită: totul se converteşte în câinii latră, caravana trece.

Faptele guvernanţilor nu se mai ju­decă, nu se mai pedepsesc, nici mă­car electoral. Tratate în cheie ironi­că, amendarea lor eşuează în la­men­tări plângăcioase sau batjocoritoare, ra­re­ori în suduieli veninoase. Deprins cu surogatele, consecvent în a trăi formele pasive de exprimare a conş­ti­in­ţei şi supravieţuitor prin excelenţă, poporul îşi consumă furiile şi ne­mul­ţumirile ca pe un divertisment de care pare să fi ajuns dependent. Ener­vă­rile amuzante, sarcasmele şi persiflările au ca materie primă propriile umilinţe la care puterea politică îl supune zi de zi. Satisfacţia astfel obţinută suspendă registrul expresiei autentice. Sublimarea durerii sociale în notă ridicolă – râsul-plânsul tradiţional românesc – e hrana su­pra­vieţuirii tăcute, dar şi inhibatorul reacţiei pertinente.

Libertatea vulgar înţeleasă de­ge­ne­rează în libertinaj democratic, spec­tacol consumat prin interme­diul media. Dreptatea socială se face într-un talk-show, într-o ştire lungă şi acuzatoare şi se împarte o dată cu hazul stârnit de comicăriile din programele tv sau prin difuzarea unui pam­flet tăios. Atât. Opereta gă­lă­gi­oa­să acoperă tonurile grave venite din ră­runchii societăţii. Ceea ce are cu ade­vă­rat semnificaţie este înăbuşit de larma zglobie a băşcăliei fără limi­te. Faptele reprobabile ale politicienilor sunt văzute ca năravuri demne de satiră, trădările guvernanţilor sunt percepute ca moravuri uşoare, ridiculizate caustic, dar condamnarea lor e amânată la nesfârşit. De­mo­cra­ţi­a frivolă e pe cale să ajungă dezmăţ zil­nic şi pervers, lumpe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 6 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 10 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 5 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 12 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°